Prima pagină » Social » Tutilescu, împuternicit să aplice sancţiuni referitor la arborarea drapelului

Tutilescu, împuternicit să aplice sancţiuni referitor la arborarea drapelului

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal Marian Tutilescu, a fost împuternicit, prin ordin al prefectului, să constate şi să sancţioneze neregulile legate de arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional sau folosirea sigiliului.
Tutilescu, împuternicit să aplice sancţiuni referitor la arborarea drapelului
12 mart. 2009, 11:13, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, chestorul principal Marian Tutilescu poate întocmi, personal, procesul verbal de constatare a contravenţiilor care sunt legate de arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensiuni, alte modele şi cu altă intensitate a culorilor decât cele stabilite potrivit legii, de nearborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice sau de arborarea drapelului la sediul primăriilor, consiliilor judeţene şi al prefecturilor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, şeful Poliţiei Capitalei poate da sancţiuni şi în cazul intonării imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege sau atunci când sigiliul cu stema României este folosit în alte scopuri şi de alte persoane decât cele autorizate.

Potrivit legii, constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor, care sunt cuprinse între 500 şi 5.000 de lei, se fac de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplica atât conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, cât şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei.