Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Fragmente de dronă rusească au fost găsite marţi în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Acestea au fost ridicate în vederea expertizării.

Urmărește
100 afișări
Imaginea articolului Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Specialişti din cadrul MApN şi SRI au cercetat marţi o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă.

„Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat.

Astfel, s-a stabilit că fragmentele respective provin de la o dronă rusească de tip Geran 2. Acestea au fost ridicate în vederea expertizării, conform procedurilor legale.

MApN condamnă ferm atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici