Franţa: Traficul feroviar îşi revine încet, dar se aşteaptă în continuare întârzieri

Publicat: 27 07. 2024, 11:29
Actualizat: 27 07. 2024, 11:31

„Pe linia de mare viteză Est, traficul a fost reluat normal în această dimineaţă la ora 6.30, în timp ce pe liniile de mare viteză Nord, Bretania şi Sud-Vest, 7 din 10 trenuri vor circula în medie cu întârzieri de 1 până la 2 ore”, a transmis SNCF.

Compania a reiterat că planurile de transport pentru echipele care participă la Jocurile Olimpice vor fi garantate.

Operatorul feroviar de stat a declarat sâmbătă că 1 000 de lucrători de întreţinere au fost mobilizaţi pentru a monitoriza reţeaua, cu 40 de echipe de poliţie feroviară şi 50 de drone în sprijin.

Decizia a fost luată după atacul coordonat de vineri asupra reţelei feroviare care a afectat planurile de călătorie ale pasagerilor şi a ameninţat cu haosul în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice.