Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat, vineri, că efectuează cercetări penale faţă de Migdal şi un apropiat al acestuia, Sandu Mialcă, ambii recidivişti, care sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă, respectiv trafic de influenţă în formă continuată.
Soţia lui Balint Ion, zis Nuţu Cămătaru, Lidia Balint, este şi ea cercetată pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
O a patra persoană cercetată în acest dosar este Sandu Ferki, acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
Procurorii susţin, citând din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, că, în perioada mai – septembrie 2008, Sandu Mialcă, sprijinit de Ion Migdal şi Sandu Ferki, a pretins şi primit de la mai multe persoane sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bucureşti şi ai Tribunalului Bucureşti care au competenţa să dispună cercetarea în stare de libertate a unor inculpaţi deţinuţi în penitenciare.
"Astfel, Sandu Mialcă şi Ion Migdal au primit de la Lidia Balint suma de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistratului Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, desemnat în luna mai 2008 cu judecarea cererii de eliberare condiţionată formulată de Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, pentru a determina eliberarea acestuia din penitenciar", precizează DNA.
Într-o altă situaţie, Mialcă, ajutat de Ferki, a primit 25.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti desemnaţi cu judecarea recursului la încheierea de arestare a inculpatului Al Dulaimi A Mohamad (cercetat pentru trafic de migranţi), pentru a determina cercetarea în stare de libertate a acestuia.
Joi, procurorii DNA au dispus reţinerea inculpaţilor Migdal Ion şi Sandu Mialcă pe o perioadă de 24 de ore. Vineri, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea celor doi pentru 29 de zile.
"Cei doi inculpaţi arestaţi sunt recidivişti, fiind condamnaţi anterior pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante", a mai adăugat DNA.