Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au finalizat în luna februarie verificările la un agent economic din judeţul Timiş, având ca obiect de activitate colectarea şi comercializarea de metale neferoase.
Societatea a colectat şi comercializat aproximativ 420.000 kg de aliaje – staniu şi aliaje de staniu (cositor), fără a face dovada trasabilităţii achiziţiei acestora, neprezentând documente de provenienţă şi neînregistrându-le în evidenţele contabile.
Totodată s-a conturat suspiciunea că mărfurile au fost vândute pe teritoriul naţional, contravaloarea acestora fiind încasată în numerar, fără înregistrarea corectă a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.
Astfel, inspectorii antifraudă au calculat un prejudiciu de 21 milioane lei.
Au fost sesizate organele de urmărire penală, precizează ANAF.