- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.07.2013, 11:43)
- Departamentul Social - Mediafax
FRAUDA DE LA BACALAUREAT: Profesorul de religie de la Liceul "Bolintineanu" a strâns bani de la elevi pentru mită
Profesorul de religie de la Liceul "Bolintineanu" şi alţi diriginţi de la clasele a XII-a au strâns câte 500 de euro de la elevi, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi "cheltuieli" pentru bacalaureat, potrivit referatului cu propunerea de arestare a fostei directoare a liceului.

FRAUDA DE LA BACALAUREAT: Profesorul de religie de la Liceul "Bolintineanu" a strâns bani de la elevi pentru mită (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat, care se susţinea la acest liceu.
Potrivit procurorilor, în semestrul al doilea al anului şcolar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins şi primit sume de bani de la elevi care urmau să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promiţând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro/elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, au fost colectate prin intermediul cadrelor didactice, diriginţi ai claselor terminale, directorii liceului susţinând că, la rândul lor, le vor remite cadrelor didactice asistenţi, membri ai comisiei de bacalaureat, cu atribuţii de supraveghere în sălile de examen ale centrului menţionat", au notat procurorii în documentul citat.
Anchetatorii au stabilit că printre diriginţii care ar fi strâns de la elevi câte 500 de euro este şi profesorul de religie Petre Leonard.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au stabilit că directoarea Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, Costica Vărzaru, a intervenit să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori "permisivi" la probele scrise ale examenul de bacalaureat, precum şi ca în comisie să fie anumite persoane care ar putea fi influenţate "în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului.
Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat. După ce au fost audiaţi, aceştia au fost lăsaţi să plece, singura reţinută fiind directoarea liceului, Costica Vărzaru, demisă luni din funcţie de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală "in rem" pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susţinută la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei.
Ulterior, procurorii au dispun începerea urmăririi penale în cazul Costicăi Vărzaru, pentru trafic de influenţă.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului