FSANP: Deţinuţii asupra carora s-au găsit telefoane şi alcool erau agresivi

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că cei cinci deţinuţi de la Brăila, asupra cărora s-au descoperit obiecte interzise, au devenit agresivi şi era necesară imobilizarea acestora, federaţia subliniind că este cunoscut faptul că deţinuţii se automutilează

Urmărește
747 afișări
Imaginea articolului FSANP: Deţinuţii asupra carora s-au găsit telefoane şi alcool erau agresivi

FSANP: Deţinuţii asupra carora s-au găsit telefoane şi alcool erau agresivi (Imagine: Mediafax Foto)

Gardienii Penitenciarului Brăila au găsit la cinci deţinuţi două telefoane şi sticle cu alcool, în urma controlării acestora când se întorceau de la un punct de lucru exterior închisorii, condamnaţii devenind recalcitranţi, astfel că au fost imobilizaţi.

Rudele deţinuţilor au distribuit fotografii în care apar bărbaţi care prezintă urme de lovituri pe corp, sugerând că gardienii le-au provocat rănile.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră, într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că imaginile prezentate (de televiziuni-n.r.) nu dovedesc agresiunea din partea personalului unităţii, "fiind cunoscut şi documentat faptul că deţinuţii îşi produc auto-agresiuni în situaţiile când încalcă regulamentul intern pentru a şantaja personalul penitenciarelor".

"Asemenea situaţii, în care personalul este sancţionat şi supus oprobiului public fără o anchetă prealabila serioasă sunt de natură a descuraja intervenţia activă în prevenirea criminalităţii şi violenţei în penitenciare", spune federaţia, nemulţumită de reacţia conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) în ceea ce priveşte incidentul petrecut la Penitenciarul Brăila joi.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) susţine că în conflictul dintre deţinuţi ai închisorii din Brăila şi gardieni - izbucnit după ce asupra condamnaţilor au fost găsite telefoane şi alcool - folosirea forţei de către funcţionari a fost disporporţionată în raport cu fapte.

"Prima concluzie care se desprinde reflectă folosirea disproporţionată a metodelor de imobilizare şi folosire a forţei în raport cu faptele comise, de către angajaţii Penitenciarului Brăila. În acest sens, s-a dispus sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Brăila şi a Comisiei de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", precizează, într-un comunicat ANP.

În opinia Federaţiei Sindicatelor din sistemul penitenciar, "concluziile preliminare făcute publice de ANP, după numai cateva ore de la producerea incidentului, nu corespund realităţii şi sunt o reacţie la presiunea mediatică".

"Rezultatele anchetei desfăşurate la Penitenciarul Brăila nu justifică sesizarea comisiei de disciplină, şi, cu atât mai mult, nu justifică sesizarea organelor de urmarire penală. Având în vedere că ancheta ANP nu clarifică circumstanţele producerii incidentului considerăm că aceste măsuri sunt nejustificate. Cei cinci deţnuţi, asupra carora s-au descoperit obiecte interzise, au devenit agresivi fiind necesară imobilizarea acestora", explică FSANP, care adaugă că va suporta cheltuielile de reprezentare pentru personalul faţă de care conducerea ANP a făcut sesizari disciplinare sau penale.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, asupra celor cinci deţinuţi au fost găsite două telefoane mobile şi opt PET-uri conţinând alcool dublu rafinat.

"Cu ocazia efectuării percheziţiei şi descoperirii obiectelor interzise, deţinuţii au devenit recalcitranţi, opunând rezistenţă şi având o atitudine agresivă, atât în limbaj, cât şi în comportament, impunându-se aplicarea unor măsuri de imobilizare", arată, într-un comunicat, vineri, ANP.

În urma evenimentului, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a declanşat o anchetă internă pentru a stabili cauzele producerii incidentului, precum şi modul în care acesta a fost gestionat de către angajaţii penitenciarului.

În urma cercetărilor, s-a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi cel de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pentru funcţionarii publici cu statut special implicaţi în eveniment.

"În cazul persoanelor private de libertate implicate în incident a fost declanşată procedura disciplinară în vederea cercetării abaterilor disciplinare şi stabilirii vinovăţiei, pentru fiecare în parte şi, după caz, aplicarea măsurilor disciplinare prevăzute de lege. Dacă se constată că faptele comise de către persoanele private de libertate întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni vor fi sesizate organele de urmărire penală competente", mai arăta ANP, în comunicatul de vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici