Prima pagină » Social » FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt

FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt

Serviciul de securitate al Rusiei (FSB) a anunţat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de informaţii ucrainene de a ucide ofiţeri ruşi de rang înalt şi familiile acestora în Moscova, scrie Reuters.
FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt
Cosmin Pirv
26 dec. 2024, 09:46, Social

„Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse a prevenit o serie de tentative de asasinat asupra personalului militar de rang înalt al Ministerului Apărării”, a declarat FSB.

„Patru cetăţeni ruşi implicaţi în pregătirea acestor atacuri au fost reţinuţi”.

FSB, principalul succesor al KGB-ului din era sovietică, a transmis că cetăţenii ruşi au fost recrutaţi de serviciile de informaţii ucrainene.

Unul dintre bărbaţi a preluat la Moscova o bombă ascunsă într-o baterie externă, care urma să fie ataşată cu magneţi la maşina unuia dintre înalţii funcţionari ai Ministerului Apărării, a declarat FSB.

De asemenea, un alt rus a fost însărcinat cu monitorizarea înalţilor oficiali ruşi din domeniul apărării.

Unul dintre comploturi a vizat plasarea unei bombe într-un dosar de documente.