FSLI: Conflictul de muncă, suspendat atât timp cât se respectă prevederile acordului
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat, miercuri, că în urma discuţiilor, conflictul de muncă a fost suspendat atât timp cât se respectă toate prevederile acordului convenit cu Ministerul Educaţiei.

FSLI: Conflictul de muncă, suspendat atât timp cât se respectă prevederile acordului (Imagine: Mediafax Foto)
Liviu Pop a spus că tezele vor fi date şi că nu se doreşte să se afecteze situaţia elevilor. "Va fi respectat calendarul tezelor", a declarat Liviu Pop.
Potrivit acestuia, greva va fi suspendată - pentru că sindicaliştii nu au vrut să o anuleze - , atât timp cât vor fi respectaţi termenii acordului. În caz contrar, vor fi derluate protestele, a declarat Pop.
Răzvan Bobulescu, liderul "Alma Mater" a declarat, miercuri, că a semnat acordul cu Ministerul Educaţiei, precizând că, punctul din document vizând reluarea protestelor în cazul nerespectării acordului a fost introdus la propunerea lui.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
"Spiru Haret" şi Federaţia Educaţiei Naţionale au semnat, de asemenea acordul.
La discuţiile de la FSLI, cu sindicaliştii din Educaţie, au participat miniştrii Dan Nica, Marian Sârbu, Gheorghe Pogea şi Ecaterina Andronescu.
Guvernul va rezolva în final toate problemele materiale ale profesorilor, invocate în negocierile cu Ministerul Educaţiei, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, premierul Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

