- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FSLI începe protestele în 15 martie
FSLI a hotărât organizarea de mitinguri, pichetări şi greve de avertisment la nivel teritorial în 15 martie-2 aprilie, pichete la sediile MECTS şi Guvern în 12-30 aprilie, miting de protest în 1-15 mai în Bucureşti, grevă de avertisment 15-31 mai şi grevă generală înaintea finalizării anului şcolar.
FSLI începe protestele în 15 martie (Imagine: Mediafax Foto)
Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a anunţat, miercuri, decizia privind calendarul protestelor, care încep în 15 martie şi cuprind mitinguri, pichete, greve de avertisment, culminând cu grevă generală, în iunie.
Cornea a precizat că, în perioada 11 martie - 30 aprilie, va fi făcut un referendum în rândul membrilor de sindicat de la FSLI pentru ca aceştia să se pronunţre asupra declanşării grevei generale din luna iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Preşedintele FSLI a mai spus că săptămâna viitoare, în timpul şedinţei de Guvern, sindicaliştii FSLI vor organiza un protest.
Totodată, Cornea a precizat că a vorbit deja şi cu reprezentanţii celorlalte trei federaţii sindicale din învăţământ, pentru a organiza împreună protestele, iar aceştia au fost de acord şi-şi coordoneze acţiunile de protest de la nivel central.
Sindicaliştii FSLI vor să organizeze o grevă generală în prima parte a lunii iunie şi astfel să nu încheie situaţia şcolară, blocând anul şcolar.
Totodată, aceştia vor să depună o plângere la forurile internaţionale, pentru nepunerea în practică a sentinţelor judecătoreşti şi să înainteze o plângere penală împotriva conducerii Ministerului Educaţiei, din cauza acţiunilor de instigare şi presiune asupra angajatorilor pentru a nu respecta hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind drepturile salariale.
Liderul FSLI a mai spus că sindicaliştii sunt nemulţumiţi că din septembrie vor fi disponibilizaţi aproximativ 17.000 de angajaţi din învăţământ, de reducerea veniturilor prin aplicarea legii unice de la 1 ianuarie 2010 şi de reducerea salariilor cu 15 la sută din noiembrie-decembrie anul trecut.
Cornea a mai spus că, în funcţie de negocierile care vor avea loc în următoarele zile cu ministrul Educaţiei, sindicaliştii ar putea renunţa la anumite acţiuni de protest.
Liderii celor patru federaţii sindicale din învăţământ s-au întâlnit, miercuri, cu ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, cu care au avut o discuţie de peste trei ore. Sindicaliştii au fost mulţumiţi că în sfârşit au fost primiţi de ministrul Educaţiei, dar total nemulţumiţi de rezultatul întâlnirii.
Ministrul Daniel Funeriu a declarat, miercuri, că Ministerul Educaţiei are fondurile necesare pentru a acorda salariile profesorilor conform legii salarizării unice şi a tuturor prevederilor legale în vigoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO