- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FSLI: Profesorii din mai multe judeţe nu-şi vor primi salariile pe noiembrie
Profesorii din mai multe judeţe, printre care Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Satu Mare, nu îşi vor primii salariile pe noiembrie, pentru că banii nu ajung nici după ultima rectificare bugetară, susţine conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
FSLI: Profesorii din mai multe judeţe nu-şi vor primi salariile pe noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele FSLI, Aurel Cornea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că ar mai fi nevoie de o nouă rectificare bugetară pentru ca aceşti dascăli să-şi poată primi salariile, "dar pe primul-ministru actual nu-l mai interesează". "Să vedem cine va veni la putere de luna viitoare şi le vom cere acestora bani şi pentru salariile din noiembrie ale cadrelor didactice din aceste judeţe şi pentru majorarea cu 50 la sută, în medie, prevăzută în legea 221", a precizat Cornea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, programul "Un calculator pentru fiecare elev", "pentru a convinge încă o dată că îşi bate joc de banii publici", afirmă preşedintele FSLI.
"Calculatoarele tip desktop sunt de o calitate jalnică deoarece foarte multe dintre acestea s-au defectat la nici 48 de ore de la punerea în funcţiune. În timp ce Călin Popescu Tăriceanu îşi face campanie electorală pe bani publici, distribuind, în plină criză financiară, «jucării» care au văduvit bugetul statului de sume imense, există multe judeţe în care nu ajung banii pentru salariile profesorilor. Aceasta demonstrează dispreţul pe care domnul «profesor» Tăriceanu îl manifestă faţă de salariaţii din învăţământ", precizează Aurel Cornea.
Premierul Tăriceanu a înmânat, joi, în numele Guvernului, câte un calculator la 35 de elevi din clasa a IX-a a Grupului Şcolar economic "Barbu Ştirbey" din Buftea (judeţul Ilfov), criticând din nou blocarea în Parlament a OU prin care erau acordate calculatoare şcolarilor.
Organizaţiile sindicale afiliate la FSLI au început, săptămâna trecută, strângerea de semnături şi depunerea la tribunale a acţiunilor de chemare în judecată a unităţilor de învăţământ şi consiliilor locale, pentru acordarea majorărilor salariale cu 50 la sută personalului didactic.
Profesorii afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi vor cere, în instanţă, drepturile salariale prevăzute de Legea 221/2008, a precizat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele organizaţiei, Aurel Cornea.
Federaţiile din educaţie au renunţat, în 14 noiembrie, la greva generală anunţată în 18 noiembrie, atenţionând că vor relua protestelor dacă, după instalarea viitorului Guvern, legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice nu va fi aplicată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.