- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FSLI: Religia să fie opţională, muzica şi desenul să dispară de la liceu
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că în noile programe ar trebui ca religia să fie opţională şi să dispară muzica şi desenul de la liceu, întrucât programa este foarte încărcată, a declarat prim-vicepreşedintele federaţiei, Simion Hancescu.
FSLI: Religia să fie opţională, muzica şi desenul să dispară de la liceu
Federaţiile sindicale din educaţie s-au întâlnit, marţi, la Ministerul Educaţiei cu reprezentanţii conducerii instituţiei, în Comisia de dialog social, iar spre sfârşitul întrevederii a sosit şi ministrul Ecaterina Andronescu, pentru a discuta reducerea programelor de studiu la liceu.
Potrivit lui Hancescu, măsura privind reducerea orelor a fost "pripită şi luată pompieristic".
"Susţin măsura reducerii programelor la 30 de ore pe săptămână în liceu, dar acest lucru trebuie discutat în comisii de lucru, propunere acceptată, de altfel, chiar de ministrul Educaţiei", a spus prim-vicepreşedintele FSLI la ieşirea din Ministerul Educaţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Liderul sindical a mai spus că în noile ordine, reducerile nu sunt făcute cu cap, motiv pentru care la clasele a IX-a şi a X-a la liceele tehnologice a dispărut ora de consiliere - dirigenţie, deşi acolo este nevoie de ele".
Hancescu a adăugat că la Şcoala de arte şi meserii pentru copiii cu deficienţe de auz a fost introdusă o oră de muzică, iar la clasele a XII-a de la liceele tehnologice, Istoria românilor a dispărut complet. De asemenea, orele de sport sunt "opţionale, dar obligatorii". Mai mult, la liceele vocaţionale, pentru prima limbă străină sunt alocate patru ore, pentru limba a doua, la clasele a IX-a şi a X-a câte o singură oră şi la clasele a XI-a şi a XII-a câte două ore.
În opinia lui Hancescu, ar fi corect ca din programa de liceu să fie opţională religia şi să dispară muzică şi desenul, mai ales că în cazul acestora din urmă nici nu există profesori calificaţi.
"Întâi să pregătim profesori de muzică şi desen şi abia după aceea să fie incluse în programe", a mai spus prim-vicepreşedintele FSLI.
Hancescu a mai spus că ministrul Educaţiei a acceptat să fie reluate discuţiile privind reducerile programelor pe comisii de lucru pentru următoarele două săptămâni.
Discuţiile de la Ministerul Educaţiei au început la ora 10.00 şi continuă şi la ora transmiterii acestei ştiri.
Conform noilor planuri cadru pentru anul şcolar 2009-2010, puse, marţea trecută, pe site-ul Ministerului Educaţiei, programul elevilor de liceu va fi redus la maxim 30 de ore pe săptămână.
Sindicatele
Citeşte şi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO