- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FSLI:Susţinem eliminarea copiatului la bacalaureat dar exemplul cu vămile dat de Funeriu e nefericit
Preşedintele FSLI, Simion Hancescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX că se bucură dacă ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a găsit metode pentru a combate frauda la bacalaureat, dar alegerea exemplului din vămi este, în opinia sa, nefericit, deoarece acolo "minunea a ţinut doar câteva zile".
"Nu pot decât să salut iniţiativa ministrului Funeriu dacă a găsit metode pentru a elimina frauda de la bacalaureat. Dar nu cred că a ales exemplul cel mai fericit referindu-se la vămi, pentru că acolo minunea a ţinut doar câteva zile. Este imoral ca un copil bun, care a avut poate doar o zi mai proastă, să ia o notă mai mică decât unul cu bani. Nu avem o problemă să eliminăm copiatul, pentru că nici noi nu vom susţine astfel de fapte. Dar nici nu ar fi bine să se întâmple ca în vămi, pentru că acolo a fost un spectacol mediatic, o acţiune de faţadă", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, vineri, că la examenele de bacalaureat din acest an nu se va mai copia şi a avertizat că "dacă alţii nu vor fi vigilenţi", ce s-a întâmplat în vămi se va întâmpla şi în educaţie.
Funeriu a declarat, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj, că, începând de anul trecut şi continuând şi în acest an, nu se va copia la bacalaureat.
"Începând de anul trecut şi continuând şi în acest an, vă asigur că nu se mai fura startul în viaţă şi nu se va mai copia la examenele de bacalaureat. Dacă alţii nu vor fi vigilenţi, ce aţi văzut în vămi veţi vedea şi în educaţie. Este un semnal pe care doresc să îl transmit", a spus Funeriu.
Înscrierea la examenul de bacalaureat are loc în perioada 23 - 27 mai. Examenul se desfăşoară în perioada 6 iunie - 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO