Fumatul dăunează grav sănătăţii, dar şi buzunarului
Propunerea de majorarea a accizei la ţigări, pentru a compensa reducerea la 5% a TVA-ului la alimentele de bază, contravine calendarului privind taxarea ţigărilor, va duce la creşterea preţurilor la ţigări cu 35-40% şi va încuraja contrabanda, consideră producătorii.
Fumatul dăunează grav sănătăţii, dar şi buzunarului
Potrivit actualului Cod Fiscal, acciza la mia de ţigarete va creşte la 1 iulie de la nivelul actual de 43 de euro la 50 de euro.
Majorarea va fi însă mai mare, la 65 de euro pe mia de ţigarete, dacă va fi aprobată o măsură compesatorie la proiectul de modificare a legii Codului Fiscal prin reducerea TVA la alimentele de bază la 5%.
Proiectul de modificare a fost adoptat de Senat pe 6 februarie şi urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care reprezintă forul decizional. Guvernul a avizat negativ proiectul, iar Ministerul Finanţelor a anunţat că pregăteşte măsuri de corecţie în cazul în care legea va fi adoptată şi de Camera Deputaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
"Această iniţiativă legislativă contravine calendarului agreat cu UE de creştere graduală a accizelor pentru produsele din tutun. Am avut parte de o deviere majoră de la calendar în 2006, când a fost introdusa taxa pe viciu, ulterior inclusă în acciză, iar efectele au fost dramatice", a declarat, vineri, directorul general al producătorului de ţigări Japan Tobacco International (JTI) România, Martina Southgate, într-un comunicat comun al producătorilor British American Tobacco (BAT) şi JTI.
Potrivit lui Southgate, modificarea Codului Fiscal va avea efecte negative asuptra mediului de afaceri şi ar putea duce la comentarii negative din partea Comisiei Europene pentru "inconsecvenţă în domeniul fiscal".
La rândul său, directorul general BAT Romania, Bart Maas, consideră că măsura propusă va vea drept urmări creşterea preţurilor la ţigări cu 35-40%, iar contrabanda ar putea ajunge la 30% din totalul pieţei de profil.
"Impactul economic este imens şi nu afectează doar industria tutunului, ci şi partenerii tradiţionali ai acesteia, comercianţii, care vor înregistra pierderi. Nu în ultimul rând, cei afectaţi vor fi consumatorii, care vor plăti mai mult", a adăugat Maas.
Actualul calendar prevăzut în Codul Fiscal prevede o taxă de 50 de euro la mia de ţigarete de la 1 iulie 2008, urmând să ajungă la nivelul de 74 de euro în 2010, iar proiectul de modificare a codului propune ce nivelul accizei să ajungă la 85 de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO