Fumatul scurtează viaţa cu cel puţin cinci ani

Fumatul scurtează viaţa oamenilor cu cel puţin cinci ani, potrivit unei noi hărţi a riscurilor de mortalitate publicată în Statele Unite, în Journal of the National Cancer Institute.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului Fumatul scurtează viaţa cu cel puţin cinci ani

Fumatul scurtează viaţa cu cel puţin cinci ani (Imagine: Mediafax Foto)

În ceea ce priveşte bărbaţii fumători, riscul de a deceda de cancer pulmonar este, după vârsta de 60 de ani, mai ridicat decât cel de a muri din cauza unei maladii cardiovasculare, indică această hartă. În schimb, pentru bărbaţii care nu au fumat niciodată, probabilitatea de a deceda de o maladie cardiovasculară depăşeşte riscul de a muri din cauza unui cancer pulmonar, de colon sau de prostată, la orice vârstă.

Fumătorii prezintă de zece ori mai multe probabilităţi de a muri de un cancer la prostată sau la colon decât nefumătorii, potrivit studiului coordonat de profesorul Lisa Schwart, de la Centrul medical al Ministerului american al Foştilor Combatanţi (Department of Veterans Affairs Medical Center).

În ceea ce priveşte femeile care fumează, riscurile de a deceda din cauza unui cancer pulmonar sau a unei maladii cardiovasculare sunt mai ridicate până la vârsta de 42 de ani faţă de probabilitatea de a muri din cauza cancerului mamar. Femeile care nu au fumat niciodată prezintă riscuri egale de a muri din cauza unui cancer pulmonar sau mamar până la vârsta de 60 de ani.

La nivel general, bărbaţii fumători prezintă mai multe riscuri de a deceda din cauza oricărei boli faţă de femei, potrivit acestui studiu.

Pentru a concepe această hartă asupra cauzelor mortalităţii în cursul următorilor zece ani, cercetătorii au utilizat statisticile puse la dispoziţie de Centrul naţional de sănătate din SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici