Bistriţa: Sute de oameni au participat la Serbările zăpezii, organizate în Complexul Wonderland – FOTO
Oamenii au mers pe Dealul Cocoşului, zona în care a început deja amenajarea Complexului sportiv şi de agrement Wonderland, cu mijloacele de transport puse la dispoziţie de Primăria Bistriţa.
Cei prezenţi la Serbările zăpezii au fost invitaţi să participe la jocuri şi concursuri, fiind programate întreceri de coborâre cu sania, cu sacii din plastic şi cu placa, de sănii alegorice şi de schi-fond.
La baza pârtiei, sutele de participanţi au putut bea vin fiert, ţuică fiartă sau ceai cald şi mânca mititei, fripturi, cârnăciori şi popcorn.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a schiat şi el alături de oameni.
„Serbările Zăpezii au devenit o tradiţie, iată că suntem la cea de-a noua ediţie, dar la prima în această nouă locaţie. Viitorul Wonderland este dedicat celor care iubesc sporturile de iarnă şi se bucură de plăcerile zăpezii. Şi sunt foarte mulţi”, a declarat Ovidiu Creţu.
Salvamontul, Jandarmeria, Ambulanţa, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală şi Poliţia Rutieră au supravegheat buna desfăşurare a manifestării şi traficul în zonă.
Serbările zăpezii vor continua şi duminică. Atunci vor fi organizate din nou concursuri de coborât cu sania şi cu sacii, dar şi concurs de mountain-bike, tracţiuni de câini, concursul de frumuseţe ”Crăiasa Zăpezii”.
Pentru ediţia din acest an a manifestării a fost alocat un buget de opt mii de lei.
Potrivit planurilor municipalităţii, Complexul sportiv şi de agrement Wonderland se va întinde pe 292 hectare şi va cuprinde zone de agrement şi recreere pentru sporturi de iarnă, sporturi de vară, precum şi o sală polivalentă cu capacitate de patru mii de locuri, care ar putea ajunge în cazul concertelor la o capacitate de 6.500 de locuri prin ocuparea zonei centrale a acesteia.
În luna iunie a acestui an este programată începerea amenajării pârtiei de schi, lucrare pentru care Primăria Bistriţa va face un împrumut bancar de peste 20 de milioane de lei.