- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Funeriu nu e îngrijorat de o remaniere fiindcă pentru el e important să-şi îndeplinească obiectivele
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, la Târgovişte, că nu este îngrijorat de o eventuală remaniere deoarece pentru el este important să îşi îndeplinească obiectivele pe care le are în această funcţie.
Funeriu nu e îngrijorat de o remaniere fiindcă pentru el e important să-şi îndeplinească obiectivele (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)
"Cunoaşteţi vreun ministru din vreo ţară care nu este remaniabil din prima sa zi de mandat? Ca ministru, dacă te gândeşti zi de zi doar la a-ţi conserva poziţia, este foarte greu să te ocupi şi de ceea ce trebuie să te ocupi. Eu, pe întreaga mea activitate, mi-am luat misiunea foarte în serios. Când am fost învestit în funcţie, am spus că obiectivele mele până la sfârşitul anului şcolar sunt să organizăm bacalaureatul ireproşabil şi l-am organizat, să avansăm cu Legea Educaţiei şi vă reamintesc că după cinci luni de mandat avem o lege care este acum în dezbaterea Senatului, să gestionez sistemul astfel încât să avem turbulenţe minime", a afirmat Daniel Funeriu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Ministrul Educaţiei a mai spus că activitatea pe care a depus-o el o poate judeca fiecare şi că, dacă va candida vreodată la vreo funcţie, atunci alegătorii vor judeca.
"Atâta timp cât nu candidez, pentru că nu este cazul acum, desigur dinamica guvernamentală este cea care decide cât de mult rămâne un ministru în funcţie. Vreau să vă spun că pe mine nu mă preocupă acest aspect. Singurul aspect care mă preocupă este să îmi fac cât se poate de bine misiunea pe care am primit-o odată cu mandatul de ministru", a declarat Daniel Funeriu.
Ministrul Daniel Funeriu a participat, vineri, la festivităţile de încheiere a anului şcolar la două unităţi de învăţământ din Târgovişte, Colegiul Naţional "Ienăchiţă Văcărescu" şi Şcoala Generală "Coresi", iar in final s-a întâlnit cu cadrele didactice la Universitatea "Valahia" din Târgovişte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO