- Home
- Social
- TIMIŞOARA, (18.09.2017, 12:25)
- Adriana Mit
Furtuna violentă din vestul ţării | Autorităţile au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor 5 persoane moarte în Timiş
Poliţiştii din Timiş au deschis cinci dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul persoanelor care au murit, duminică, în timpul furtunii din judeţ, patru fiind lovite de copaci, iar peste o alta, aflată în maşină, a căzut poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Lugojului.

Furtuna violentă din vestul ţării | Autorităţile au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor 5 persoane moarte în Timiş
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că au fost deschise dosare penale în cazul celor cinci persoane care au decedat, duminică, în timpul furtunii.
“În toate cazurile au fost deschise dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări”, a afirmat Ancuţa Morariu.
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, duminică, în judeţul Timiş, în timpul furtunii puternice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Trei dintre acestea au murit într-un parc din Buziaş, după ce un copac a picat peste ele, o femeie a decedat la grădina zoologică din Timişoara, fiind lovită de o creangă, iar un tânăr de 24 de ani a murit după ce maşina în care se afla a fost strivită de poarta de intrare în oraş, de pe Calea Lugojului.
Poarta de intrare în Timişoara a fost reabilitată de municipalitate în urmă cu doi ani, primăria plătind peste 50.000 de euro pentru lucrările executate de o firmă privată.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe