Furtună violentă la Reşiţa: Trei maşini avariate de un acoperiş luat de vânt | FOTO

Publicat: 19 06. 2019, 17:27
Actualizat: 25 08. 2021, 00:37

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, intervenţia pompierilor militari a fost solicitată la Reşiţa, miercuri, pentru degajarea unor elemente de acoperiş care au fost desprinse de vânt pe două străzi.

În ambele cazuri a fost afectată o suprafaţă de 100 de metri pătraţi din acoperiş.

„Pe str. Petru Maior elementele de construcţie căzute au avariat 3 autoturisme. Pompierii militari au intervenit pentru degajarea elementelor din acoperiş care stăteau să cadă şi pentru asigurarea zonei”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Mai multe localităţi din judeţ s-au aflat, în intervalul orar 15.05-16.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină, frecvente descărcări electrice şi vijelie.

În urmă cu doar câteva zile, o altă furtună puternică s-a înregistrat la Reşiţa, iar zeci de elevi, părinţi şi profesori au fost abandonaţi în ploaie mai mult de o oră, în timpul unei serbări care a avut loc la Grădina Zoologică, pentru că niciunul dintre angajaţi nu a avut cheie să deschidă clădirea administrativă. În urma incidentului, directorul a demisionat.