Furturi din vagoane în Portul Constanţa. 22 de persoane trimise în judecată
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procurorul a dispus trimiterea în judecată a 22 de inculpaţi, dintre care 4 în arest la domiciliu şi 5 sub control judiciar, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, în formă continuată, complicitate la furt calificat, în formă continuată, şi tăinuire.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că în perioada iulie-octombrie 2023, atât ziua, cât şi noaptea, cu o frecvenţă aproape zilnică, trei inculpaţi au furat din vagoanele garate în triajul Portului Constanţa, prin forţarea sigiliilor şi deschiderea trapelor de descărcare, diferite mărfuri, printre care cereale, cocs, îngrăşăminte, pe care le-au ambalat în saci şi le-au ascuns pe platformele vagoanelor, pentru a le transporta în afara portului.
Aceştia au fost sprijiniţi de un alt inculpat, angajat al unei firme cu sediul în Portul Constanţa, care îi anunţa despre sosirea în port a vagoanelor încărcate cu marfă.
De asemenea, alţi doi inculpaţi aveau rolul de a asigura zona comiterii faptelor şi de a-i anunţa pe autori despre eventuala prezenţă a poliţiei.
După ce erau scoşi în afara Portului, sacii erau depozitaţi în curţile altor inculpaţi, de unde mărfurile erau vândute către diferiţi clienţi ori transportate către alte persoane, cu autoturisme conduse de alţi inculpaţi.
„Astfel, autorii şi-au dezvoltat o reţea de clienţi, cărora le-au vândut mărfurile sustrase. Dintre aceştia au fost identificate 13 persoane, ce au fost inculpate întrucât cercetările au relevat că ele cunoşteau provenienţa ilicită a mărfurilor, iar frecvenţa cu care au cumpărat a fost de natură a-i încuraja pe autori să continue activităţile infracţionale”, transmit procurorii.
S-a stabilit că în inculpaţii au furat peste 77.000 kg de cereale şi cărbuni, valoarea estimată a prejudiciului total cauzat mai multor societăţi de transport marfă fiind mai mare de 121000 lei.
Procurorul de caz a instituit măsuri asigurătorii.
Cercetările au fost efectuate de Poliţia Municipiului Constanţa – Secţia de Poliţie Port, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie ai Grupului de Nave Constanţa şi al celor din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.