Potrivit lui Cătălin Vlad, director al Parcului „Constantin Stere”, în cadrul căruia se află Grădina Zoologică de la Bucov, incidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, lipsa animalului fiind observată de către un îngrijitor.
Vlad a spus că în scurt timp jaguarul a fost tranchilizat de către echipa de situaţii de urgenţă a parcului şi a fost închis în cuşca sa.
În momentul în care animalul a reuşit să iasă din cuşcă, Grădina Zoologică era deschisă pentru public, însă în incinta acesteia nu se aflau vizitatori.
Conform lui Cătălin Vlad, jaguarul evadat joi este singurul astfel de exemplar aflat la Bucov şi are vârsta de 16 ani.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Radu Dan, a declarat că echipe de poliţişti au fost mobilizate la Grădina Zoologică şi fac cercetări pentru a stabili cum a fost posibil ca animalul să evadeze.
Grădina Zoologică de la Bucov adăposteşte aproximativ 350 de animale.