Poliţia fiscală a anunţat miercuri că a confiscat bunurile unui „profesionist bine cunoscut” din Brescia, un oraş din nordul Italiei, invocând presupuse infracţiuni fiscale. Numele persoanei nu a fost făcut public.
Sursa utilizată de jurnalişti a dezvăluit faptul că bunurile îi aparţineau unui arhitect care a proiectat o proprietate grandioasă la Marea Neagră, în Rusia, cunoscută sub numele de „palatul lui Putin”. Porecla a apărut în urma afirmaţiilor unui om de afaceri potrivit cărora proprietatea a fost construită pentru preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele Rusiei a negat orice legătură cu această proprietate de lux. Problema a ieşit din nou la suprafaţă la începutul anului 2021, când criticul Kremlinului, Alexei Navalnîi, încarcerat, a realizat un videoclip online în care susţinea că Putin era proprietarul din umbră.
Într-un interviu acordat televiziunii italiene în aprilie, arhitectul a declarat că a proiectat clădirea comandată de un grup privat şi că nu a avut nicio relaţie cu Putin.