Gabriel Mutu: Voi continua investiţia în proiectele de infrastructură rutieră

Advertorial

Urmărește
108 afișări
Imaginea articolului Gabriel Mutu: Voi continua investiţia în proiectele de infrastructură rutieră

Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Voi continua investiţia în proiectele de infrastructură rutieră

Sunt şi am fost toată viaţa un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concret, am propus în permanenţă proiecte realizabile şi am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut şansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, şi în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administraţii, iar cetăţenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori şi ambiţii politice, dincolo de opinii sau divergenţe, un primar este şi va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacităţii, priceperii şi implicării sale.

Şi, ca să vă prezint concret, susţinem proiectele de infrastructură mare, realizate de Primăria Capitalei, prin elaborarea, la nivelul primăriei de sector, a documentaţiilor tehnice şi a cadrului urbanistic de dezvoltare, pentru:

  1.  Finalizarea proiectului Penetraţiei Splai – Ciurel – A1, care va prelua traficul tranziţional, pentru cei care vin din zonele limitrofe ale Bucureştiului, către zonele comerciale şi de birouri din Nordul şi Centrul Capitalei.
  2.  Supralărgirea Prelungirii Ghencea, la care se lucrează deja şi care preia traficul tranziţional din zona Domneşti către zonele centrale din Capitală.

Soluţia sensurilor unice pe străzile interioare din cartiere reprezintă un model de fluidizare a traficului în marile oraşe europene şi este deja aplicat cu succes şi în sectorul nostru. Prin implementarea acestui proiect reuşim, totodată, eliberarea trotuarelor şi crearea de locuri de parcare suplimentare, contractabile, paralele cu axul drumului.

Am finalizat procedurile pentru construirea de parcaje subterane, terane, supraterane şi parcări inteligente. Astăzi, putem afirma că avem front de lucru pentru construirea de locuri de parcare într-un ritm susţinut.

Voi continua să construiesc zeci de mii de locuri de parcare, în perioada următoare, astfel încât confortul familiilor din Sectorul 6 să crească în mod constant.

Fluidizăm traficul din Sectorul 6 prin:

  •  Construirea a şase pasarele pietonale peste Bulevardul Iuliu Maniu, pentru siguranţa pietonilor şi pentru optimizarea sistemului de semaforizare inteligentă. Acestea se vor amenaja în punctele cu trafic intens, respectiv la intersecţiile cu: Vasile Milea, Virtuţii, Veteranilor, Gorjului, Apusului şi Valea Cascadelor;
  •  Înfiinţarea unei legături de interconectare a bulevardelor: Prelungirea Ghencea, Bulevardul Timişoara şi Strada Valea Cascadelor;
  •  Extinderea proiectelor de tip Park&Ride, începute în acest mandat, cu noi parcări:
  •  În zona de acces dinspre Domneşti, la capătul liniei metroului uşor de suprafaţă,
  •  La intrarea dinspre autostrada A1, având posibilităţi multiple de accesare a mijloacelor de transport public: metrou, autobuz, troleibuz;
  •  Penetraţia Bulevardul Timişoara – Centura Capitalei, un mare proiect de descongestionarea traficului de tranzit dinspre zonele limitrofe;
  •  Relocarea în afara sectorului a Vămii Bucureşti – Ilfov, care blochează cu zeci de tiruri Bulevardul Timişoara.

După cum vedeţi, lucrurile se mişcă în direcţia bună. Ele nu se vor opri aici. Voi continua să fac lucruri bune pentru Sectorul 6, voi continua proiectele începute, voi asculta în continuare vocea oamenilor şi vom demara proiecte noi.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcţia bună în care ne îndreptăm şi, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici