- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.06.2016, 14:29)
- Monica Moanea , Gabriela Ghitcuta
Video Gabriel Oprea: Maşina achiziţionată de DIPI se află în garajul ministerului, nu este a mea - VIDEO
Gabriel Oprea a declarat, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), că maşina achiziţionată de DIPI în timpul mandatului său la Ministerul de Interne, se află în garajul ministerului şi că ea a fost achiziţionată legal.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea s-a prezentat, marţi, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind primul termen în dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI, cauza fiind trimisă, pe 11 mai, judecătorilor de la instanţa supremă.
"M-am prezentat la instanţa ca orice cetăţean normal, trebuie să respectăm legea. Este vorba despre dosarul DIPI, vreau să spun că în timpul mandatului meu de la MAI, s-au achiziţionat legal peste 5.000 de maşini. Această maşină a fost luată legal de către DIPI pentru a-şi operaţiona o structură de pază demnitari, nu este maşina mea, este a ministerului şi se află în garaj", a declarat Gabriel Oprea în faţa jurnaliştilor.
Totodată, acesta a mai spus că este un om "care a respectat legea", iar "toate achiziţiile au fost făcute în mod legal”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri, cauza fiin trimisă instanţei pe 11 mai.
În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.
"În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor", arată procurorii într-un comunicat de presă.
Achiziţionarea autoturismului s-ar fi realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie, arată DNA.
Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, achiziţionarea autoturismului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale care limitează astfel de investiţii din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie
DNA precizează că în perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8.
Procurorii susţin că în perioada 2014 - 2015, Gheorghe Nicolae, în calitate de secretar de stat şi ordonator de credite în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă "a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume, şi anume de 238.173,47 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative".
La fel ar fi procedat şi Nelu Zărnică şi Marian-Dănuţ Iacob, în calitate de ordonatori de credite în cadrul DIPI, care ar fi întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei, spun procurorii.
Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei iar pentru recuperarea sumei procuorii au pus sechestru pe mai multe bunuri care le aparţin celor cercetaţi.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:00
-
ieri, 22:00