Prima pagină » Social » Gabriela Ruse părăseşte Roland Garros după primul tur

Gabriela Ruse părăseşte Roland Garros după primul tur

Gabriela Ruse părăseşte Roland Garros după primul tur
Rafael Hekman
22 mai 2022, 21:06, Social

Elise Mertens a avut nevoie de o oră şi 17 minute pentru a se impune în faţa Gabrielei Ruse cu 6-3, 6-1.

În ciuda aparenţelor, meciul nu a fost unul facil pentru belgiancă, ea cedându-şi serviciul de două ori în primul set, care a durat 45 de minute.

Din păcate, lui Ruse nu i-a funcţionat serviciul, având 6 duble greşeli şi un procent de doar 50% reuşite pe primul.

În setul secund, Ruse a cedat pre devreme două break-uri şi nu a mai avut puterea să revină. La 4-1 a avut o minge de break, a cărei câştigare ar fi putut să o readucă în joc.

Pentru prezenţa în primul tur la Roland Garros, Ruse va fi recompensată cu 60.000 euro şi 10 puncte WTA.

Pe tabloul principal vor mai evolua pentru România, în următoarele două zile, Simona Halep, Irina Begu, Irina Bara, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu.