„Facem precizarea că informaţiile făcute publice, cu referire la cauze de criminalitate organizată de competenţa procurorilor DIICOT, precum şi prezentarea tendenţioasă a unor aspecte legate de situaţia de fapt sau de prevederile legale aplicabile pot să afecteze bunul mers al procedurilor judiciare şi sunt de natură să creeze o presiune asupra procurorilor care instrumentează acest gen de cauze”, se arată într-un comunicat al Direcţiei.
Potrivit sursei citate, divulgarea de către un fost procuror DIICOT a unor date din dosare penale de criminalitate organizată, „pe care pretinde că le-a instrumentat, este cu atât mai gravă şi vădeşte o ignorare nepermisă a prevederilor legale”.
„Subliniem faptul că un astfel de comportament nu este caracteristic procurorilor DIICOT, care desfăşoară activitatea de investigare a cauzelor de criminalitate organizată potrivit competenţelor conferite de lege, delimitându-se de orice imixtiune şi fără să uzeze de anchetele penale ca de instrumente politice sau de altă natură”, se arată în comunicatul Direcţiei, publicat pe site-ul instituţiei.
Într-o conferinţă de presă privind lansarea unei cărţi, care cuprinde mărturii ale fostulului procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, acesta a dezvăluit, luni, că au existat mandate de monitorizare pentru Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Theodor Stolojan, Verestoy Attila, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, aceştia fiind suspecţi de săvârşirea anumitor infracţiuni.