Prima pagină » Social » Galaţi: Adolescent mort la spital după ce a fost găsit inconştient, pe câmp (Video)

Galaţi: Adolescent mort la spital după ce a fost găsit inconştient, pe câmp (Video)

Poliţiştii au început o anchetă în cazul unui adolescent de 17 ani care a fost găsit, marţi, în stare de inconştienţă şi cu puternice lovituri la cap, în apropierea uneia dintre intrările în combinatul siderurgic ArcelorMittal din Galaţi, tânărul murind la scurt timp, la spital.
Galaţi: Adolescent mort la spital după ce a fost găsit inconştient, pe câmp (Video)
01 iul. 2008, 14:58, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Cristina Tatulici, marţi dimineaţă, la ora 5.30, poliţiştii gălăţeni au fost sesizaţi prin 112 că un tânăr cu identitate necunoscută a fost găsit la ieşirea din combinatul ArcelorMittal Galaţi către Drumul Judeţean 251, în stare de inconştienţă şi având lovituri puternice la cap.

Victima, Marian Codreanu, de 17 ani, din localitatea Cişmele, judeţul Galaţi, care era cunoscută cu antecedente penale, a fost transportată la Spitalul "Sfântul Apostol Andrei", unde din cauza complicaţiilor a murit la scurt timp.

Conform sursei citate, Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi a mai spus că persoana care a sunat la dispecerat a declarat o identitate falsă, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că apelul telefonic a fost făcut de către Dumitru Daniel R., de 20 ani, din Galaţi, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale.

"Cercetările vor continua pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit moartea tânărului şi pentru identificarea autorului acestei fapte", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici.