- Home
- Social
- GALAŢI, (05.04.2014, 21:20)
- Departamentul Corespondenţi
Galaţi: Anchetă la un centru de plasament după ce angajate au fost înregistrate ameninţând copiii
Poliţia a deschis o anchetă la un centru de plasament din Galaţi după ce fosta directoare a realizat înregistrări audio în care angajate ale unităţii îi jignesc şi îi ameninţă cu bătaia de copiii instituţionalizaţi, reprezentanţii DGASPC suspendând-o din funcţie pe femeie şi reclamând-o pentru abuz.

Galaţi: Anchetă la un centru de plasament după ce angajate au fost înregistrate ameninţând copiii
Fosta directoare de la Centrul de plasament numărul 3 din municipiul Galaţi a realizat mai multe înregistrări audio în care îngrijitoarele din unitate îi ceartă şi le vorbesc urât copiilor instituţionalizaţi, după ce, susţine aceasta, la sfârşitul anului 2013, a aflat despre practicile abuzive împotriva minorilor de la o fetiţă internată care i-a cerut explicaţii cu privire la o serie de cuvinte obscene auzite în centru.
"Am constatat abuzuri fizice însemnând bătăi cu palma, cu diferite obiecte contondente - lingură, băţ - şi abuzuri emoţionale de genul unor apelative indecente adresate copiilor", a declarat femeia, care a lucrat nouă ani în centrul respectiv.
După realizarea înregistrărilor audio, fosta directoare a centrului a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, care a declanşat o anchetă în acest caz. În urma anchetei demarate de DGASPC Galaţi, una dintre infirmierele din centru a fost concediată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Din înregistrări reiese că infirmierele îi jignesc pe copiii cu dizabilităţi, folosesc cuvinte obscene şi îi ameninţă cu bătaia.
"Bă, tăceţi din gură că vă bat, azi e ziua voastră! Stai că scot eu un băţ acum, las că te omor eu"! sau "Ce vrei fă? Îţi trebuie bărbat, fă, dă-i drumu că te leg", se aude într-o înregistrare.
Într-o altă înregistrare, o îngrijitoare povesteşte alteia cum a bătut cu palma un copil din centru, apoi l-a lovit cu o lingură peste mâini: "I-am dat o palmă-n cap, mai tare plângea, i-am dat cu lingura peste mâini, mai tare".
În urma depunerii unei reclamaţii scrise şi a înregistrărilor audio, fosta directoare, care lucra de nouă ani în centrul de plasament, a fost suspendată din funcţie, în 20 februarie, urmând să fie cercetată disciplinar pe motiv că a folosit ilegal un sistem de înregistrare.
"Am reclamat-o pentru abuz. Pentru a putea fi montat acest sistem trebuia să ai autorizaţie de la o anumită autoritate, iar doamna Gheorghiu nu avea. A montat ilegal un sistem audio prin care să înregistreze printr-o metodă securistică personalul şi copiii din acel centru. Din înregistrări, e adevărat, rezultă un abuz emoţional", a declarat Cezar Groza, directorul adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi.
Pe de altă parte, angajata suspendată a angajat un avocat care va contesta deciziile ce vor fi luate împotriva ei.
"Acolo sunt atât abuzuri fizice, cât şi verbale, copiii sunt legaţi. Angajaţii sunt în continuare acolo, nu s-a luat nicio măsură. Persoana care a raportat superiorilor a fost îndepărtată de lângă copii. Vom lua măsurile legale, respectiv contestarea în instanţă a deciziei, oricare ar fi ea. Chiar dacă este o micşorare de drepturi salariale, chiar dacă este un avertisment", a declarat avocata femeii.
Poliţia Judeţeană Galaţi a început o anchetă în acest caz.
În Centrul de plasament numărul 3 din Galaţi trăiesc 53 de copii cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între şase luni şi 23 de ani.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe