Galaţi: Conducătorul ATV-ului care s-a ciocnit cu un autobuz făcea derapaje controlate pe zăpadă
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, iar primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, arătau că două persoane aflate pe ATV şi-au pierdut viaţa, iar o alta, tot de pe ATV, a fost rănită grav.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Ştefan Gohoreanu, a precizat, ulterior, că a fost rănit şi şoferul autobuzului implicat în accident.
Potrivit acestuia, pe ATV se aflau trei persoane care au ieşit cu vehiculul pe drumul naţional şi au încercat să facă derapaje controlate pe zăpadă.
„În aceste condiţii, ATV-ul condus de către unul din ei a lovit frontal autobuzul. Doi şi-au pierdut viaţa, iar al treilea a fost transportat la spital. A fost rănit grav şi şoferul autobuzului care se deplasa
din direcţia Galaţi către Târgu Bujor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.