Galaţi: Trafic deviat, după ce apele Siretului au inundat o porţiune dintr-un drum naţional
Traficul rutier pe o porţiune din drumul naţional 25 care face legătura între Galaţi şi Tecuci a fost oprit, după ce apele Siretului au inundat o porţiune de aproximativ 30 de metri între localităţile Movileni şi Şendreni, astfel că circulaţia se desfăşoară deviat pe un drum judeţean din zonă.
Galaţi: Trafic deviat, după ce apele Siretului au inundat o porţiune dintr-un drum naţional (Imagine: Ovidiu Iordachi/Arhiva Mediafax Foto)
"Unda de viitură pe Siret a ajuns la Şendreni în această dimineaţă (n.r. - luni dimineaţă), unde avea un nivel de 608 centimetri, cu opt centimetri peste cota de inundaţie. Din cauza debitului crescut al râului Siret, pe o lungime de 30 de metri, între localităţile Şendreni şi Movileni, apa infiltrată a ajuns pe carosabil, motiv pentru care s-a decis oprirea traficului în zonă şi devierea pe ruta ocolitoare Independenţa - Izvoarele - Slobozia-Conachi - Smârdan", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Galaţi.
Situaţia este în continuare monitorizată pe toate cursurile de apă din judeţ, iar până la această oră nu s-au semnalat probleme deosebite, infiltraţiile din digurile de apărare neprezentând pericol.
Potrivit autorităţilor, 50 de lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor patrulează permanent şi întăresc taluzurile, iar 60 de militari şi 60 de ofiţeri şi subofiţeri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sunt pregătiţi să intervină dacă va fi cazul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:33
„Ne uităm în oglindă şi ne vedem frumoşi". Radiografia făcută de Marcel Ciolacu la Congresul PSD
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump