Galaţi: Un copil de 10 ani a murit după ce gardul unui stadion s-a prăbuşit peste el

Publicat: 24 04. 2021, 14:09
Actualizat: 24 04. 2021, 14:11

Potrivit IPJ Galaţi, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuieşte un teren de fotbal ce aparţine de un stadion din municipiul Galaţi.

„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din judeţul Vaslui, în timp ce participa la o competiţie sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 placi de beton s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului şi a corpului”, au transmis poliţiştii.

Conform acestora, copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanţă şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf Ioan” din Galaţi, unde a murit.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele producerii acestui accident.