GALERIE FOTO Sute de persoane, în faţa Primăriei Alba Iulia pentru a reuşi să închirieze un loc de parcare

Publicat: 26 04. 2017, 10:15
Actualizat: 29 03. 2020, 22:44

This browser does not support the video element.

Listele pentru un loc de parcare în Alba Iulia au fost făcute încă de sâmbătă, iar o parte dintre proprietarii de maşini au stat ore întregi în faţa Primăriei pentru că procedura de distribuire este „primul venit, primul servit”.

„În total au fost peste 600 de şoferi care aşteptau să prindă un loc de parcare pe Bulevardul 1 Decembrie sau pe strada Vasile Goldiş. Ştiu acest lucru deoarece am întocmit liste, încă de sâmbătă, iar unii făceau cu schimbul în familie şi stăteau 24 din 24 de ore”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, miercuri, unul dintre şoferii care aşteaptă în faţa Primăriei din Alba Iulia să închirieze un loc de parcare.

Oamenii glumesc între ei spunând că s-a format o astfel de coadă deoarece „primii 100 primesc câte o tigaie gratuit”, în vreme ce alţii scandează, ironic, „ziua ca hoţii”.

Şoferii susţin că în cartierul Cetate din Alba Iulia sunt mai multe maşini decât locuri de parcare, iar astfel de situaţii au loc în fiecare an pentru că nu există o procedură online de distribuire.

„Procedura de distribuire spune că primul venit e primul servit. Ştiu că unii dintre ei stau chiar de mai multe zile. România, UE, 2017. Într-o societate ideală, toată procedura aceasta s-ar fi desfăşurat online. Ştiţi cum e sentimentul ăla când vrei să faci ceva ca să ajuţi la rezolvarea unei probleme şi nu poţi? Te simţi legat de mâini. Aşa-s eu acum. Şi nu doar eu!”, a spus un alt şofer.

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia au declarat, la rândul lor, corespondentului MEDIAFAX, că locurile de parcare pentru care se aşteaptă miercuri sunt noi şi  se scot pentru prima dată spre închiriere, anterior fiind gratuite.

„În total sunt 888 de locuri, iar marţi la ora 16.00 erau peste 600 de cereri, dar vă daţi seama că numărul lor a crescut considerabil deoarece mulţi au venit după ora respectivă”, a declarat un reprezentant al Primăriei.

La ora transmiterii acestei ştiri, oamenii intră pe rând, câte zece, pentru verificarea dosarelor la Primărie.

Cei care doresc să închirieze un loc de parcare plătesc pentru un an 120 de lei.