Prima pagină » Social » Petrecere cu peripeţii. Zeci de persoane s-au simţit rău, iar cinci au ajuns la spital

Petrecere cu peripeţii. Zeci de persoane s-au simţit rău, iar cinci au ajuns la spital

Petrecere cu peripeţii. Zeci de persoane s-au simţit rău, iar cinci au ajuns la spital
Petru Mazilu
31 iul. 2022, 09:32, Social

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Valea Doftanei. În urma unui eveniment privat, mai multe persoane s-au simţit rău.

Potrivit ISU Prahova, 29 de persoane prezentau greţuri şi vărsături. Pentru investigaţii suplimentare, trei adulţi şi doi copii au fost transportaţi la UPU cu o autospecială de transport personal şi victime multiple.

Pentru gestionarea evenimentului, au fost alocate două autospeciale de transport personal şi victime multiple (ATPVM), o ambulanţă SMURD şi cinci ambulanţe din cadrul SAJ, au precizat reprezentanţii ISU Prahova.