Gândesc liber, exist. CUMINŢENIILE MELE

De câteva ori pe zi, trei sute de mii de cuminţenii ale pământului se duc în fundul curţilor miilor de şcoli fără toalete din ţărişoara noastră şi se aşază pe vine. Cu o treabă. Toamnă, iarnă, vânt, ploaie. Frig. Mai devreme sau mai târziu vor avea un singur dor: să plece!

Cuminţeniile pământului nostru, de care uităm în fiecare zi.

Dacă ne-am face puţin timp, le-am putea privi în ochi. Una câte una. Fiecare cu povestea ei.

Undeva, mai la coadă, dacă nu chiar ultima, o s-o găsim şi pe Ea. Împietrita. Brâncuşi a măiestrit-o. S-a dus şi el, alungat sau nu din ţărişoara noastră. E mult de atunci, nu se mai ştie. Ea încă îl aşteaptă, răbdătoare ca pământul ăsta.

„Eşti cuminte? Nu, sunt o proastă că am rămas aici!”

„Ţi-e dor de el? Mi-e frig”.

Mai nou, nişte şmecheri cu avocaţi, blat cu cioloşii de la Guvern, au scos-o la produs: „Dai unşpe bulioane de euroi şi cuminţenia pământului e a ta! Şi nu mai pleacă de aici!”.

Proiect de interes naţional şi cultural, cu banii înainte!

Facem istorie bine făcută!

Mi-aş face timp să-i privesc în ochi, pe ei şi pe aplaudacii lor:

Dar cu celelalte, sutele de mii, suflete împietrite care stau pe vine în fundul curţii, satului, Moldovei, încălzindu-şi la pântece mâinile crăpate de frig, ce facem? Pe ele cât ai vrea să-ţi dau, Daciane, tată? Zi mai repede, că începe teledonul!

(Până una-alta, puţină aritmetică: un grup sanitar, mobil sau construit, costă două mii de euro, înmulţit cu cinci mii de şcoli fără toalete face zece milioane. Un loc de muncă plătit cu o mie de euro pe lună ţine o mamă lângă copil, că mama e numai una!).