Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale bucureştene, miercuri, regizorul a avut unele tulburări neurologice care au impus reevaluarea imagistică, în urma acestei analize fiind constatată reapariţia hematomului subdural, probabil pe fondul tulburărilor de coagulare şi a fragilităţii vasculare preexistente, fiind necesară reintervenţia chirurgicală de evacuare care a fost efectuată în cursul serii.
Calu a adăugat că starea clinică a pacientului este stabilă, fiind monitorizat de echipa de medici din secţia de terapie intensivă.
Nicolaescu a fost supus unei prime intervenţii chirurgicale în 8 ianuarie, la o zi după ce s-a internat în Spitalul Elias din Capitală, din cauza unui hematom la cap, medicii reuşind să îi dreneze hematomul.
Valentin Calu explica, ulterior, că hematomul subdural cronic a apărut acum două luni, în urma unei căzături.
După două zile, regizorul a ajuns din nou la secţia de Anestezie Terapie Intensivă, din cauza unor tulburări de ritm cardiac. Dan Voinescu, şeful clinicii de neurochirurgie declara că există riscul să apară şi alte hematoame, că starea pacientului era bună şi că acesta primeşte medicaţie anticoagulantă.