Gândul: Prefectura mai poate ataca doar azi asocierea Primăriei sectorului 2 cu firme controversate
Doar astăzi, Prefectura mai poate a ataca în instanţa de Contencios Administrativ hotărârea Consiliului local al sectorului 2 care aprobă contractul de parteneriat public privat pentru modernizarea Pieţei Obor.
Gândul: Prefectura mai poate ataca doar azi asocierea Primăriei sectorului 2 cu firme controversate
Suspendarea Hotărârii ar duce la salvarea parcului Păsărari, pe suprafaţa căruia, conform documentaţiilor de urbanism, urma construit un mall. Pe masa prefectului Cătălin Deaconescu se află deja un dosar de analiză privind legalitatea acestei hotărâri.
„Consiliul Local al Primăriei sectorului 2 a dat prin Hotărârea 131/ 2006 un teren care nu se afla în proprietatea sa, ci a Consiliului general al municipiului Bucureşti. Or, acest lucru nu era posibil decât printr-o hotărâre a consilierilor municipali, care nu există. Primăria sectorului 2 a dat, practic, un teren care nu-i aparţinea. S-a întocmit un dosar de analiză şi împreună cu juriştii vom analiza în următoarele zile ce trebuie făcut”, spune prefectul Deaconescu. Dacă Prefectura va ataca această hotărâre, ea va fi suspendată de drept, iar demolarea Parcului Păsărari ar fi împiedicată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO