Numărul locurilor de joacă este de 85, aflate pe domeniul public din Craiova. Acestea au fost dezinfectate de către angajaţii societăţii de salubritate din oraş, cu substanţe biocide care nu produc reacţii adverse asipra populaţiei. Măsura este luată în contextul epidemiei de coronavirus.
“Am demarat de astăzi (n.r. marţi) procesul de igienizare şi dezinfectare al locurilor de joacă din Craiova. Imediat după, vom închide aceste locuri de joacă pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19. În această perioadă dificilă aş vrea să mulţumesc tuturor părinţilor care înţeleg că prin evitarea locurilor de joacă protejază sănătatea copiilor. Poliţia locală va verifica respectarea acestei decizii şi va lua toate măsurile necesare pentru ca ea să fie respectată şi pusă în aplicare”, a declarant Mihail Genoiu, primarul Craiovei
Cei care nu respectă măsura nu vor fi amendaţi. “Măsura nu este una “represivă”, decizia nu este una ce îngrădeşte drepturile cetăţenilor garantate prin Constituţie. Este o măsură luată la nivel local şi apelăm la buna credinţă a locuitorilor. În concluzie, nu se vor da amenzi, cel puţin deocamdată. În funcţie de situaţia la nivel naţional şi în conformitate cu decretul emis ieri se pot aplica şi sancţiuni pe viitor”, anunţă reprezentanţii Primăriei Craiova
În Dolj, marţi, 166 de persoane se aflau în carantină, iar 935, autoizolate la domiciliu. Nouă persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt internate în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, trei fiind din Dolj.