Garda Revoluţionară din Iran confirmă că patru membri ai săi au fost ucişi la Damasc

Publicat: 20 01. 2024, 14:13
Actualizat: 27 03. 2024, 16:59

Prezentând bilanţul deceselor, reprezentanţii Gărzii au acuzat Israelul de uciderea membrilor săi.

Potrivit presei de stat siriene, un comandant al Gărzii şi unul dintre adjuncţii săi s-au numărat printre cei ucişi.

Atacul întregistrat sâmbătă asupra unei clădiri din Damasc a ucis patru membri ai Gărzilor Revoluţionare iraniene, inclusiv pe şeful unităţii de informaţii a forţelor din Siria, declarase anterior pentru Reuters o sursă de securitate din cadrul alianţei regionale pro-Siria.

Presa de stat siriană a anunţat că o clădire din cartierul Mazzeh din Damasc a fost ţinta unui probabil atac israelian, fără a oferi mai multe detalii.