Prima pagină » Social » TITULARIZARE 2020. Data examenului a fost anunţată! Calendarul complet al mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar

TITULARIZARE 2020. Data examenului a fost anunţată! Calendarul complet al mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar

TITULARIZARE 2020. Data examenului a fost anunţată! Calendarul complet al mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar
Andreea Tobias
06 iul. 2020, 14:20, Social

Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru, potrivit MEC.

În urma promulgării de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, a fost aprobat prin ordin de ministru şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021.

Titularizare 2020: Când au loc înscrierile? Data probei scrise a fost stabilită

Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidaţii la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar îşi vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele şcolare sau le pot transmite şi electronic.

Proba scrisă din cadrul Titularizării va avea loc în data de 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare.

Primele rezultate vor fi afişate pe 4 august. Contestaţiile vor fi depuse în perioada 4-5 august.

În data de 11 august vor fi afişate rezultatele finale.

Calendar – Mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar

Calendarul complet al mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar este disponibil şi AICI.