Astfel, porţiunea cuprinsă între kilometrii 105 şi 106, de la ieşirea de pe Autostrada până la semafoarele din Zona Metro se îngustează, iar şoferii care vin dinspre Bucureşti trebuie să circule cu atenţie şi cu viteză redusă pentru a putea observa din timp semnalizările şi indicatoarele care îi vor îndrepta pe contrasens, în fapt sensul de mers Piteşti-Bucureşti.
Lucrările care se vor executa în următoarele 30 de zile fac joncţiunea între Autostrada Bucureşti-Piteşti şi centura ocolitoare a Piteştiului, care urmează să fie inaugurată în data de 15 noiembrie. Ele nu s-au putut executa în timpul prevăzut în contract din cauza neînţelegerilor dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi proprietarul terenului situat chiar în apropierea autostrăzii, diferend care viza preţul pământului şi care a fost rezolvat între timp.