Ce facultăţi au absolvit candidaţii la un post de debutant în Ministerul Dezvoltării
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a scos recent la concurs mai multe posturi, iar la o parte dintre acestea s-a încheiat perioada de depunere a CV-urilor.
Potrivit reprezentanţilor Biroului de Presă al MDRT, un număr de 47 de candidaţi s-au înscris la concurs pentru ocuparea unui post de debutant în cadrul Direcţiei Generale de Lucrări Publice.
Data-limită de depunere a CV-urilor a fost 26 octombrie, iar concursul va avea loc între 7 şi 9 noiembrie.
Pentru postul care necesită studii superioare au aplicat absolvenţi ai facultăţilor de teologie, inginerie, filologie, arhitectură, economie, administraţie, istorie, drept, ştiinţe politice, finanţe, relaţii internaţionale şi geografie.
Pentru alte opt posturi scoase la concurs tot în departamentul de Lucrări Publice au aplicat 35 de candidaţi.
Pentru trei posturi de funcţionar public la Corpul de Control al ministrului s-au înscris 19 candidaţi. Concursul va avea loc între 1 şi 3 noiembrie.
Şi la Direcţia de Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, Serviciul de Evaluare, Selecţie şi Contractare, a fost scos un post la concursul care va avea loc între 1 şi 3 noiembrie, şi s-au înscris 17 candidaţi.