Gemenii supuşi unui transplant renal în premieră, externaţi în ziua în care au împlinit 43 de ani

Sorin şi Marian Sănducu, care au fost supuşi în în premieră în România unei operaţii de transplant de rinichi înte gemeni, au fost externaţi, miercuri, în ziua în care împlinesc 43 de ani, starea lor de sănătate fiind bună.

Urmărește
36 afișări

Marian Sănducu, cel care a primit rinichiul de la fratele geamăn, Sorin, a spus că abia aşteaptă să ajungă acasă, unde va putea în sfârşit să joace fotbal şi să bea o bere liniştit. El va reveni la control peste trei luni.

Donatorul, Sorin Sănducu, va fi supus şi el, în timp, unor investigaţii, acestea vizând mai multe examene ecografice.

"În 22 februarie am anunţat o premieră absolută în medicina românească şi anume primul transplant renal între gemeni, Sorin şi Marian Sănducu, a căror structură imonologică este de 100% ceea ce a făcut ca medicaţia imunosupresoare să nu mai fie necesară, riscul imunologic în acest caz fiind zero", a declarat, pentru MEDIAFAX, prof. Ionel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal "Fundeni", cel care a condus echipa de medici care a realizat transplantul.

Potrivit unor surse medicale, unul dintre gemeni avea insuficienţă renală şi risca să intre în blocaj. Pentru a nu fi trecut pe dializă, s-a luat decizia transplantului, acesta primind un rinichi de la fratele lui, geamăn identic.

În istoria medicinei urologice mondiale, primul transplant renal reuşit a fost realizat de către doctorul Joseph Murray de la Universitatea Harvard din Boston, în anul 1954. Atunci, rinichiul a fost donat de Ronald Herrick fratelui său geaman Richard şi a funcţionat timp de opt ani. Acest eveniment a deschis calea transplantului renal între gemeni şi a contribuit la studiile privind criteriile de compatibilitate, se arată într-un comunicat al Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal "Fundeni".

Din iunie 1997 şi până în prezent, la Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal "Fundeni" a fost realizat un număr record de transplanturi, din care 80 la sută cu rinichi de la donatori în viaţă şi 20 la sută cu rinichi de la donatori în moarte cerebrală, rezultatele fiind superioare multor centre de referinţă din Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici