Prima pagină » Social » Stănculescu: Regret că am predat puterea cui nu trebuia, acum aş păstra-o până la momentul oportun

Stănculescu: Regret că am predat puterea cui nu trebuia, acum aş păstra-o până la momentul oportun

Generalul Victor Athanasie Stănculescu, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Timişoara, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că regretă că a predat puterea - preluată cu ajutorul armatei de la comunişti - unei societăţi civile care nu era destul de matură la acel moment.
Stănculescu: Regret că am predat puterea cui nu trebuia, acum aş păstra-o până la momentul oportun
15 oct. 2008, 18:59, Social

"Am schimbat regimul prin forţă militară. Am avut putere asupra sistemului, căruia i-am dat mână liberă, şi regret acum, pentru că nu a ieşit aşa cum am gândit eu atunci", a declarat Stănculescu.

El a precizat că şi-ar dori să aibă din nou "sistemul în mână".

"Aş vrea să am din nou sistemul în mână, dar de data aceasta n-aş mai da puterea. Aş păstra-o până când societatea civilă ar fi destul de matură să o primească", a spus Stănculescu.

El a apreciat că, după Revoluţie, întreg aparatul de stat a funcţionat defectuos.

"Din păcate, tot aparatul nu a funcţionat cum trebuie pentru România. Am avut un sistem căruia i-am dat mână liberă şi nu a ieşit cum am vrut. Regret că i-am dat mână liberă", a conchis generalul Stănculescu.