- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.11.2019, 11:17)
- Nicolae Oprea
Generalul Teodor Frunzeti: NATO are nevoie de un nou concept de securitate. Cel actual este din 2010/ „În Crimeea este armament rusesc de trei ori mai mult decât acum cinci ani”
Generalul Teodor Frunzeti a precizat, miercuri, la Conferinţa Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice", că NATO are nevoie de un nou concept de securitate, cel actual fiind din 2010,adică de dinainte de ocuparea Crimeei de către Rusia.
Urmărește
432 afișări
Generalul Teodor Frunzeti: NATO are nevoie de un nou concept de securitate. Cel actual este din 2010
„Întâlnirea istorică dintre Bush şi Gorbaciov (Malta, decembrie 1989 – n.r.) nu s-a soldat cu niciun tratat. A fost o întâlnire în care cei doi au constatat că relaţiile antagonice s-au încheiat şi că această eră a stabilităţii, bazată pe confruntare nucleară s-a încheiat. A urmat a doua perioadă de existenţă a NATO, începând de la sfârşitul Războiului Rece şi până la atacurile din Statele Unite ale Americii, de la 11 septembrie, în care NATO s-a relaxat din punct de vedere al posturii militare, şi dintr-o organizaţie eminamente de apărare colectivă a evoluat către o organizaţie de securitate colectivă”, a precizat, miercuri, Teodor Frunzeti, în cadrul Conferinţei internaţionale Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice".
Potrivit lui Frunzeti, după 11 septembrie a apărut o nouă paradigmă de securitate şi o confruntare în contextul creşterii puterii militare a Rusiei.
„După 11septembrie, apare o nouă evoluţie, o situaţie de tranziţie spre ceea ce se dezvoltă în prezent, adică o nouă paradigmă de securitate, în care apare din nou o confruntare bazată pe ascendenţa puterii militare a Rusiei, care doreşte să redevină arbitrul global şi să aibă un cuvând de spus în orice se întâmplă pe planetă”, a precizat Frunzeti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Marina SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană, ca punct logistic pentru operaţiunile din zona arctică unde patrulează submarinele ruseşti
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
Potrivit acestuia, NATO are nevoie de un nou concept de securitate, asta în condiţiile în care cel actual este cel din 2010. Adică de dinainte de ocuparea Crimeei.
„Conceptul strategic al NATO, în funcţiune, este cel din 2010, în care această evoluţie disruptivă şi conflictuală a relaţiilor internaţionale şi globale se desfăşura într-un alt tempo, mai puţin agresiv decât cel din prezent. Era situaţia de dinainte de ocuparea Crimeei, de dinainte de războiul din Siria, de criza refugiaţilor, şi alte asemenea evoluţii.
Are nevoie NATO acum de un nou concept de securitate? Evident că are. Când se adoptă acest nou concept de securitate? Cândva în viitor. Nu anul acesta, şi nici anul viitor, dar e bine să se lucreze la el”, a mai precizat Frunzeti.
Generalul (r) Teodor Frunzeti este consilier în Departamentul pentru securitate - Administraţia Prezidenţială, fost rector al UNAp şi fost şef al SMFT.
Statul Major al Apărării organizează, în perioada 6-7 noiembrie, la Cercul Militar Naţional, Conferinţa ştiinţifică internaţională Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice". Activitatea se desfăşoară în contextul împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Statului Major al Apărării şi a 155 de ani de la înfiinţarea revistei Gândirea Militară Românească.
Generalul Teodor Frunzeti: În Crimeea este armament rusesc de trei ori mai mult decât acum cinci ani
Generalul Teodor Frunzeti a precizat, miercuri, în cadrul Conferinţei internaţionale Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice", că în Crimeea este acum armament rusesc de trei ori mai mult decât acum cinci ani.
„Aici, în estul Europei se cunoaşte această ameninţare ce vine dinspre răsărit, ca să nu numesc şi statul respectiv, dar îl ştiţi. Această ameninţare este într-un fel percepută în Estul continentului, de statele de la frontiera estică a NATO şi în alt fel percep statele care nu sunt la frontiera estică. Altfel percep Spania, Portugalia, sau Italia şi altfel statele care sunt aici. Pentru unele din statele europene, problema sudului este poate mai importantă decât probleme estului”, a precizat, miercuri, Teodor Frunzeti, în cadrul Conferinţei internaţionale Gândirea Militară Românească, cu tema "Securitatea şi Apărarea între istorie, teorie şi politici publice".
Potrivit acestuia, cantitatea de armamament deţiunută de Rusia este în prezent de trei ori mai mare decât acum 5 ani.
„Există o postură ameninţătoare şi agresivă a Rusiei în Marea Neagră, odată cu ocuparea ilegală a Crimeei şi cu militarizarea ei, fiindcă în Crimeea există în momentul de faţă o cantitate de armament de trei ori mai mare decât acum cinci ani. Şi nu e vorba nu doar de cantitate, ci şi de calitate şi de posibilităţile acestor arme. Şi nu de mult s-a încheiat un exerciţiu organizat de forţele strategice ale Federaţiei Ruse privind modalităţile de utilizare a arsenalului nuclear”, a mai precizat Frunzeti.
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cine sunt cei care nu vor avea niciodată o problemă în a găsi un loc de muncă în ciuda incertitudinilor şi crizelor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Sorina Pintea face apel la calm, după anunţul noului premier: Lucrurile se reglează în trimestrul IV. Până la a induce panică, mi se pare foarte departe
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Miracol după incendiile din Malibu, California! Singurele lucruri care nu au ars: „Dumnezeu există”
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe