Edilul şef a precizat că nu cunoaşte acuzaţiile aduse celor doi funcţionari ai municipalităţii, în cursul dimineţii fiind informat asupra numelor acestora.
"Organele de anchetă îşi fac datoria, vor comunica la sfârşit acuzaţiile. În felul ăsta se face curăţenie", a declarat primarul general.
Totodată, Sorin Oprescu a mai spus că aceste lucruri dovedesc încă o dată că nu greşeşte atunci când se gândeşte la restructurare.
"Lucrul ăsta îmi dovedeşte că nu greşesc atunci când mă gândesc la restructurarea locurilor de muncă din Primăria Capitalei", a mai spus Oprescu.
Doru Gadea şi Gheorghe Dicu, inspectori în cadrul Serviciului Inspecţie Disciplină în Construcţii şi Respectare Reglementări – Direcţia Inspecţie şi Control General, instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită.