Geoană: Reducerea salariilor şi a pensiilor va fi quasi-permanentă
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, după întâlnirea conducerii Senatului cu FMI, că reprezentanţii Fondului au transmis că măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor sunt quasi-permanente, fiind aplicate atât timp cât deficitul bugetar va fi unul mare.
Geoană: Reducerea salariilor şi a pensiilor va fi quasi-permanentă (Imagine: Mediafax Foto)
"Am întrebat dacă aceste măsuri sunt temporare sau nu. Răspunsul a fost evaziv: «Ele vor fi aplicate atâta vreme cât deficitul se va afla în respectivele zone. Dacă economia va creşte şi aveţi mai multe resurse, puteţi să reveniţi»", a spus Geoană.
El a arătat că nu este vorba de o reducere a salariilor şi pensiilor pe trei sau şase luni, aşa cum se spunea, ci de una "quasi-permanentă".
"Deci nu este vorba de o reducere pe trei luni, pe şase luni, ci este vorba de o reducere - dacă se va întâmpla, sper să nu - de o reducere quasi- permanentă, pentru că este clar că în clipa în care umbli cu astfel de reduceri este greu să anticipezi că vom putea să avem atât de multe resurse, încât să readucem pensiile şi salariile în acest loc", a spus Geoană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, după negocierile cu FMI, fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar va fi redus cu 25%, iar până la sfârşitul anului şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni, şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie.
În ceea ce priveşte pensiile, şeful statului a anunţat că Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual - şi numeric, şi nivel de plată - ar mai trebui încă circa 500 de milioane de euro, care nu există şi, ca atare, este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15 la sută.
Şeful statului a anunţat şi reducerea subvenţiilor, precum şi faptul că ajutorul de şomaj se va reduce cu 15%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO