Georgeta Filitti: Revoluţia a fost o stare de graţie, dar nu am scăpat de profitorii comunismului

Georgeta Filitti a vorbit pentru agenţia MEDIAFAX despre semnificaţia Revoluţiei din 1989, despre modul în care percepe societatea română la 25 de ani de la acest moment, dar şi despre lucrurile pierdute şi câştigate de România în toată această perioadă.

"Revoluţia m-a prins cercetătoare la Institutul de Istorie «Nicolae Iorga» şi, ca toţi intelectualii din acea vreme, am încercat aşa o stare de efervescenţă, de bucurie, de sentimente amestecate, încât noi, care nu aveam program zi de zi, nu semnam condică, lucram mult în biblioteci, în arhive sau acasă, ne-am trezit că ne ducem zi de zi la institut şi ce fac românii de obicei, stau de vorbă. Am chemat şi televiziunea, am făcut şi nişte adrese către institutele prietene şi partenere din cadrul Academiei", îşi aminteşte Georgeta Filitti.

Aceasta precizează că a trăit mai multe momente dramatice în centrul Bucureştiului în timpul Revoluţiei, în care numai norocul a făcut să nu se rătăcească un glonte şi în capul său.

"Într-una din zile mi-aduc aminte că (...) în momentul când am ieşit din staţia de metrou de la Calea Victoriei, institutul aflându-se pe bulevardul de peste drum, adică în spatele Institutului de Geologie, mi-aduc aminte că am ieşit aşa foarte senină, dornică să ajung cât mai repede la institut şi au început să şuiere gloanţele în jurul meu. Eu necunoscând prea bine sunetul ăsta, ce poate să însemne, m-am trezit însă trasă în jos cu toată violenţa de un binevoitor şi acelui binevoitor îi datorez viaţa, pentru că de fapt atunci se trăgea absolut prosteşte în toate direcţiile", spune Georgeta Filitti.

La vremea aceea, Georgeta Filitti locuia pe strada Icoanei, unde, de asemenea, se trăgea: "Mi-aduc aminte că ieşeam pe Icoanei şi pe pictor Verona, era o staţie de troleibuz, oarecum în dreptul cinematografului Aro (actual Patria, n.r.), şi îl văd şi acum proiectat aşa pe cer, pe blocul Xenopol, un trăgător de ăsta, avea puşca şi o ţinea foarte artistic în mână şi trăgea în dreapta, în stânga. Numai norocul a făcut să nu se rătăcească un glonte şi în capul meu".

Cu toate acestea, istoricul spune că acele momente au fost "absolut extraordinare". "Poate pentru istorici o dată în plus, pentru că noi mai cercetasem ce s-a întâmplat, ce au însemnat aceste implicări populare. Nu ştiam atunci nici de manevrele Securităţii, nici de acele sirene puse în dreapta, în stânga, despre care pe urmă am aflat că era o practică a Securităţii ca să creeze panică şi era suficient să ai trei oameni într-o aglomerare urbană ca Bucureştii ca să se creeze această panică nebună. Deocamdată eram liberi, eram fericiţi. Şi asta mi-a rămas din timpul Revoluţiei foarte foarte pregnant, acea stare de graţie. Parcă ne împăcam unii cu alţii, parcă văzându-l pe un vecin sau pe un necunoscut pe stradă îi zâmbeai fără să vrei. În magazine de la o zi la alta lumea era politicoasă. Toate vânzătoarele astea acre şi antipatice, de care ne săturasem până atunci, brusc au devenit amabile, brusc au învăţat să întrebe «Cu ce vă pot servi?». Din păcate lucrul n-a ţinut mult", afirmă Georgeta Filitti.

Georgeta Filitti spune că foarte repede lucrurile au început "să se desluşească", iar ea însăşi s-a lămurit cu privire la multe aspecte - exagerări, manipulări, minciuni - în urma discuţiilor purtate cu un ziarist grec, Stelios Kuloglu, pe care Revoluţia l-a prins în spaţiul românesc.

"Peste câţiva ani avea să facă şi un film extraordinar, «Nostalgia», pe care am încercat aşa vreo zece ani să-l fac să ruleze la Televiziunea Română, fără nicio obligaţie, fără niciun drept de autor sau mai ştiu eu ce, pur şi simplu ca documentar pentru că erau nişte relatări din timpul Revoluţiei. Discuţiile cu omul acesta m-au limpezit puţin asupra exagerărilor, asupra manipulărilor, asupra minciunilor de-a dreptul. Telefoanele care ni s-au dat în acele zile: «Nu beţi apa că este otrăvită», «Acolo sunt 60.000 de morţi», «Dincolo s-a întâmplat nu ştiu ce», «Au venit teroriştii, sunt arabi, sunt sovietici, sunt unguri». Toate lucrurile astea năucitoare, oricât de echilibrat ai fi fost, oricâtă ştiinţă ai fi avut în cap, gândindu-te că asta este o mişcare populară, raportându-te la Revoluţia franceză, raportându-te la toate mişcările sediţioase din Europa, erau fără egal. Ne trăiam şi noi propria noastră experienţă. Şi fără îndoială că ne-a marcat, ne-a marcat pentru că decepţia a venit destul de repede", spune Georgeta Filitti.

Aceasta afirmă că şi în prezent există acest aspect al "eroilor Revoluţiei", care o deranjează într-un mod particular, pentru că este "o carte de vizită ruşinoasă".

"Şi niciodată când mă întreabă prietenii din străinătate de ce s-a întâmplat aşa, nu ştiu ce să le răspund. Nu ştiu, poate că cineva va ajunge să răspundă şi să explice că nu toţi am fost în halul ăsta de ticăloşi. Este vorba de eroii Revoluţiei. Sigur că atunci, pe lângă această lovitură de stat, orchestrată de Securitate, de activiştii de partid, au fost şi oameni de foarte bună credinţă care au ieşit în stradă, cerând libertate, cerând terminarea cu acest regim opresiv care ne torturase viaţa. Fără îndoială. Dar pe lângă aceştia, din care mulţi şi-au găsit moartea în acele împrejurări, au apărut - cum se spune în popor «La furtună se ridică multe gunoaie » - au apărut şi foarte mulţi nechemaţi. Şi aşa se face că din acei puţini care au participat pe stradă la Revoluţie s-au trezit foarte foarte mulţi eroi, marii profitori ai Revoluţiei. Şi nu mă refer la cei care de la o zi la alta din securist, din agent, din mai ştiu eu ce, din trimis al ţării să facă comerţ în străinătate a ajuns mare bancher. Mă refer la tot felul de oameni din drojdia societăţii, care şi-au pus mărturie unul pentru altul şi s-au trezit că sunt eroi ai Revoluţiei, cu pensii, cu terenuri care le-au fost acordate, cu case, cu spaţii comerciale pe care au început să le exploateze", afirmă Filitti.

Filitti precizează că şi în urmă cu câteva săptămâni a asistat la o scenă penibilă legată de aceşti "eroi" ai Revoluţiei: "Eram într-un taxi şi taximetristul vorbeşte, vorbeşte cu un prieten şi indignat îmi relatează conversaţia. Era un şofer care reuşise acum, după 25 de ani de la Revoluţie, să se declare erou şi i se dădeau din urmă un miliard de lei vechi pentru faptele întâmplate de atunci, dar trebuie să îl împartă leonin cu cei care îi obţinuseră actele".

"Sunt foarte mulţi oameni care şi-au pierdut copiii, soţii, părinţii, oameni dragi, oameni care au ieşit pe stradă crezând în acele zile în ceva. Ei stau anonimi, stau necunoscuţi, n-au cerut niciodată nimic, nu se luptă pentru drepturile lor, măcar că sunt drepturi morale, nu numai materiale. Şi în acelaşi timp s-au ridicat toţi aceşti escroci, cu o vehemenţă, cu o neruşinare... . Îi mai vezi când şi când la televizor. Nu trebuie să fii fiziognomoníst, e suficient să fii om de bun-simţ ca uitându-te la ei să-ţi dai seama că sunt escroci. Cred că ăsta este unul din reziduurile Revoluţiei din 1989", mai spune Georgeta Filitti.

Însă istoricul precizează că afară de cazurile acestea particulare, "trebuie să admitem că Revoluţia din 1989 a fost un câştig imens şi a fost începutul sfârşitului acestei lungi paranteze comuniste, care multora ne-a marcat viaţa": "Ne-am născut puţin înainte sau în timpul regimului comunist, care fără îndoială multora le-a dat posibilitatea să îşi facă o meserie. I-a adus de la ţară şi le-a oferit un spaţiu de locuit. În 1970, de pildă, 71% din populaţia Bucureştilor era formată din oameni veniţi din afară, şi nu din oraşe, ci de la sat. Şi asta şi explică acum de ce oraşul arată în halul ăsta de neglijent, de rufos, de murdar, de zgomotos. Pentru că nimănui nu-i pasă. Ăştia sunt oameni dizlocaţi din spaţiile mari de câmpie, majoritatea sunt de aici din Ţara Românească, din Oltenia, din Muntenia. Şi au fost vârâţi în aceste alveole de beton în care se sufocă şi starea lor de exasperare se traduce în neglijenţa pe care o cultivă în acest oraş şi nimeni nu face nimic".

Totuşi, spune Georgeta Filitti, câştigul de după 1989 a fost uriaş. "Pentru că acest proces, cu suişuri, cu coborâşuri, cu strangulări, cu minciuni, cu declararea adevărului - fiecare şi-a avut adevărul lui -, dar totuşi s-au rupt nişte zăgazuri. Am putut să circulăm, am putut să ne informăm, nu cu teama că aduci o carte din străinătate şi pe urmă faci puşcărie pentru că ţi-ai permis să o citeşti. Sigur că această libertate la care am avut acces de la o zi la alta nu a fost înţeleasă cum trebuie de fiecare dintre noi. Şi cu cât un om era mai puţin educat, cu atât a înţeles această libertate de fapt ca o anarhie, adică să nu respecte legea, să nu-şi respecte obligaţiile, să fure, să distrugă. La noi, la ţară, au distrus grajdurile în care trăiseră 200 de vaci pentru că o să vină moşierii să ia înapoi proprietatea. Pe locul proprietăţii noastre s-a făcut o gospodărie colectivă, care bună, rea a funcţionat. Vacile alea nu aveau nicio vină. Ei bine, n-am să uit niciodată cum am văzut şirul ăla de vaci căzute în noroi, moarte şi din care începuseră să ciugulească ulii. A fost un lucru extraordinar. Au fost conace distruse, case, bunuri", mai spune Georgeta Filitti.

Istoricul consideră că toate aceste aspecte au dus la situaţia din prezent a României, cu toate că a existat un moment în aceşti 25 de ani în care comunismul a fost condamnat public.

"Lipsa de disciplină, proasta organizare, complicitatea diverşilor, grija asta de a arunca vina în dreapta, în stânga şi puţinul gând pentru lucrul făcut cinstit, normal, cum trebuie, toate lucrurile astea au făcut ca vreme de 25 de ani noi să ne frământăm, să discutăm, să fim teribil de vocali, pe posturi de radio, pe posturi de televiziune, să ne dăm cu părerea, să adresăm apeluri în dreapta, în stânga şi nu ştiu. Poate că a venit acum momentul să nu uităm că a fost în aceşti 25 de ani a fost o barieră, un jalon mai curând, şi anume când comunismul a fost condamnat public. Sigur că această idee a oficialităţilor, în speţă a preşedintelui ţării, a lui Traian Băsescu, de a condamna public comunismul nu a întrunit sufragiile tuturor. De ce? Pentru că erau foarte mulţi beneficiari ai acestui regim şi nu era vorba de beneficiarul omul de rând, care şi-a făcut o şcoală, a făcut o meserie şi a practicat-o, şi-a închegat o familie şi viaţa lui s-a desfăşurat aşa ca o mărgică într-un lanţ biologic. E vorba de marii profitori ai regimului comunist care până în 1989 au fost căpetenii comuniste, căpetenii represive, iar după 89 în majoritate au devenit căpetenii economice. Şi astăzi dacă suntem unde suntem le-o datorăm în mare măsură", spune Georgeta Filitti.

Aceasta spune că, din păcate, curăţarea societăţii româneşti "se face foarte foarte anevoie". "Din păcate, aşa cum în secolul 19 am avut nevoie de puterile garante, am avut nevoie de autoritatea lui Napoleon al III-lea ca să se întâmple nişte lucruri bune în spaţiul românesc, iată că şi acum e necesară această intervenţie externă, în speţă a Uniunii Europene din care facem parte, ca lucrurile să intre pe un făgaş normal şi România, o ţară de dimensiune mijlocie, foarte bogată, să ajungă să fie şi bine administrată. Şi atunci lucrurile vor fi bune", mai spune Georgeta Filitti.