Prima pagină » Social » „Handbalul românesc este pe mâini bune”. Constantin Din este noul preşedinte al FR Handbal

„Handbalul românesc este pe mâini bune”. Constantin Din este noul preşedinte al FR Handbal

„Handbalul românesc este pe mâini bune”. Constantin Din este noul preşedinte al FR Handbal
Rafael Hekman
28 apr. 2022, 16:30, Social

El l-a învins în turul doi pe Alexandru Dedu, după ce în primul tur a primit 95 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi au avut următoarele rezultate: Alexandru Dedu 79, Bogdan Voina 47 şi Maximilian Gavrilă 1 vot.

Pentru a câştiga din primul tur, unul dintre cei patru trebuia să obţină 113 voturi, în condiţiile în care au fost prezenţi la alegeri toţi cei 225 de delegaţi.

Constantin Din a primit 157 de voturi în turul 2, în timp ce Aalexandru Dedu doar 66, două voturi fiind anulate.

Şedinţa a fost deschisă în prezenţa lui Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care a şi rostit un discurs. Ministrul Sporturilor, Eduard Novak nu a onorat invitaţia şi nici nu a fost reprezentat.

După ce cei 4 candidaţi şi-au ţinut discursurile de candidatură s-a trecut la vot, care a fost secret.

Cu această ocazie sunt aleşi şi cei 15 membrii ai consiliului de administraţie, din 38 de candidaţi, precum şi vicepreşedintele FRH, poziţie pentru care au candidat Steluţa Luca şi Sorin Dinu, cel de al doilea fiind în echipă cu Constantin Din, împreună cu care a făcut pereche mulţi ani în arbitrajul românesc.

În discursul său de după anunţarea rezultatelor, Din a mulţumit pentru încrederea acordată şi a promis că nu va dezamăgi, spunând că de acum „handbalul românesc este pe mâini bune”.