Anul trecut, Germania a fost de acord să înceapă să returneze sculpturile. La începutul acestui an, autorităţile din Germania au semnat o înţelegere cu Nigeria pentru a elibera toate cele 1.130 de sculpturi în relief din aliaj de cupru, multe dintre ele reprezentând figuri de la curte, aflate în muzeele publice germane.
Mai mulţi miniştri nigerieni şi germani, dar şi directori de muzee din Germania au participat la eveniment.
„Astăzi facem un pas care trebuia făcut de mult timp: returnăm 20 de sculpturi din muzeele germane acolo unde le este locul, în patria lor”, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, reporterilor din Abuja.
Unele dintre artefactele de bronz din Benin se aflau în custodia Germaniei de aproape două secole, iar altele se găseau în colecţii private şi cazinouri, au declarat oficialii nigerieni.
Soldaţii britanici au confiscat mii de piese turnate în metal şi sculpturi în timpul unui raid asupra Regatului Benin, în 1897. Sculpturile au fost scoase la licitaţie şi apoi s-au împrăştiat în întreaga lume.