Accidentul rutier a avut loc, miercuri seara, între localităţile Cosava şi Margina, judeţul Timiş, pe drumul naţional 68, care leagă Lugoj de Deva.
O femeie în vârstă de 49 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a încercat să depăşească un TIR fără să se asigure corespunzător şi a intrat în coliziune frontală cu un alt TIR care circula regulamentar din sens opus.
Femeia aflată la volan a murit pe loc, iar pasagera aflată pe scaunul din dreapta, în vârstă de 33 de ani, a fost transportată în stare gravă la spital.
“Este vorba de un accident rutier între un TIR şi un autoturism, în care erau două femei, în vârstă de 49, respectiv 33 de ani. Ambele femei au fost încarcerate, femeia de 49 de ani, din păcate, a fost declarată decedată de medicul care a ajuns la faţa locului, iar femeia de 33 de ani a fost descarcerată şi transportată la spital, în stare stabilă, adică respira şi avea puls, dar era inconştientă. Şoferul TIR-ului nu a fost rănit, TIR-ul a ieşit de pe partea carosabilă. Noi am intervenit cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă, zece ofiţeri şi un subofiţer”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Timiş, Bogdan Mutu.
Poliţiştii timişeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.